Cameră Live – Cetatea Râșnov
Cetatea Râșnov este ansamblul fortificat situat pe dealul calcaros aflat la sudul orașului Râșnov din județul Brașov, unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea, probabil pe locul fortificației din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni la începutul sec. al XIII-lea.
Cetatea Râșnov controla prin poziția sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râșnoavei. Dată fiind importanța trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice, drumul Branului a fost supravegheat militar și după alungarea cavalerilor teutoni, regalitatea maghiară încredințând fortificația de la Râșnov cavalerilor ordinului Sfintei Cruci. Aceștia au fost subordonați fie comitelui secuilor, fie voievodului Transilvaniei. Până la mutarea vămii de la Rucăr la Bran și construirea cetății Bran pentru protejarea vămii regale la sfârșitul secolului al XIV-lea, cetatea Râșnov era prima fortificație lângă drumul Branului, după intrarea în Transilvania.În anul 1427 împăratul Sigismund de Luxemburg a vizitat cetatea Râșnov, pe care a trecut-o în administrarea comunității locale, căreia i-a acordat rangul de târg.
În partea superioară a Țării Bârsei, la circa 15 km depărtare sud-vestică de orașul Brașov, pe vechiul drum comercial care lega – prin trecătoarea Bran – bătrâna cetate a Brașovului de capitala de odinioară a Țării Românești, Câmpulung Muscel, se află orașul Râșnov, menționat deseori în documentele medievale ca orășel-târg.
Cetatea este poziționată pe un deal stâncos, imprejmuit de pǎdure, unde singura cale de acces este dinspre est, arhitectura sa fiind adaptatã reliefului, fortificarea urmărind eficiența apărǎrii dealului.Prima mențiune documentară despre cetatea țărănească a Râșnovului datează din anul 1335 când cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în Țara Bârsei, a fost pustiit întregul ținut, în afară de cetatea de pe dealul Tâmpa de la Brașov și de cetatea Râșnovului, care fiind puternic fortificate au rezistat atacurilor, salvând viața locuitorilor refugiați între zidurile lor.
Dezvoltarea orașului Râșnov a avut mult de suferit din cauza poziției sale geografice. Drumul comercial care trecea prin trecătoarea Branului era și o importantă cale de invazie pentru oștirile dușmane, acestea pătrunzând in Țara Bârsei, intâlneau ca primă așezare mai importantă orașul Râșnov pe care deseori îl pustiau. Înfățișarea cetății a cunoscut până în prezent numeroase modificări. Imaginea contemporană totuși păstrează elemente arhitecturale care pot reconstitui istoria unei fortificații care a rezistat cu succes asediilor la care a fost supusă. Tipologia cetății ne este demonstrată de dimensiunile acesteia, aproximativ 3500 mp ca suprafață; materialele folosite pentru ridicarea fortificațiilor au fost piatra și cărămida legate prin mortar simplu, fortificații încadrate de 8 turnuri patrulatere și unul poligonal.