LIVE – Arena Platos Paltinis Sibiu – Plecare Telescaun
Statiunea Paltinis este cea mai veche statiune montana din tara, intemeiata in anul 1894 de catre Societatea Carpatina Ardeleana a Turistilor si este statiunea montana climaterica situata la cea mai mare altitudine, 1442 metri.
Complexul de schi si snowboard Arena Platos Paltinis si-a deschis pentru prima data portile in urma cu 10 ani de zile, in 2010. Resortul dispune de aproximativ 3.5 km de partii, impartite pe diferite categorii de dificultate si nivel.
Partiile sunt dotate cu peste 20 tunuri de zapada care garanteaza zapada. In acest moment partiile cu nocturna sunt deservite de 4 teleschi si 1 telescaun, destinat atat relaxarii fluxului de schiori si snowboarderi cat si celor care doresc sa foloseasca partia de sanii dotata cu nocturna sau sa faca o urcare si coboarare fara echipament.
Are si cel mai modern fun-park din Romania cu nocturna, unul construit pe patru platforme, fiecare numarand diferite elemente de dificultate mica, medie si avansata.
Arena Platos Paltinis a fost conceput de la bun inceput ca un complex de sport si sanatate destinat in primul rand familiilor. Scoala de schi este una dintre cele mai bune din tara, cu profesori bine pregatiti si care ofera clientilor rezultate foarte bune. Avem si Gradinita pe schi destinata celor mici sa primeasca prima simtire pe schi. In incinta Scolii, incepatorii beneficiaza si de doua benzi rulante, care le faciliteaza invatarea sporturilor albe.
Centrul de inchirieri a fost, de asemenea, dotat cu echipamente de foarte buna calitate si cu o gama de marimi ce acopera de la cei mai mici schiori până la schiorii si snowboarderii avansați.
Cei mici au la dispozitie doua partii de incepatori unde pot descoperi tainele schiului si in urma cu un sezon, pentru ei a fost pregatita si Aleea cu Povești, o promenada pe care se pot intalni cu figurine din desene animate preferate.